1. Necesitatea introducerii creditelor

Concurenţa actuală dintre şcoli dar şi răspunderea morală faţă de elevi obligă profesorii şi managerii unităţilor să urmărească obţinerea unor rezultate bune şi foarte bune. Acest lucru se poate realiza numai prin eficientizarea activităţii. Câteva din problemele întâlnite în încercarea de a optimiza activitatea, dar care ar putea fi rezolvate prin adoptarea creditelor, sunt:

Creditele sunt valori numerice convenţionale prin care se măsoară şi exprimă volumul normal de muncă pretinsă elevilor pentru învăţarea cunoştinţelor, deprinderilor şi capacităţilor la disciplinele de învăţământ. O disciplină care are mai multe credite are o importanţă mai mare pentru conducătorii instituţiei care îi alocă un timp mai lung de pregătire, atât la şcoală cât şi din timpul de pregătire individuală.

2. Varianta de creditare propusă şi modalitatea de aplicare

2.a. Introducere
Analiza situaţiei s-a făcut la Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” Ighiu, dar această propunere poate fi aplicată şi în alte unităţi de învăţământ care îşi propun eficientizarea activităţii şi centrează pregătirea elevilor în jurul disciplinelor la care se susţin teze cu subiect unic.
Având în vedere oportunităţile oferite prin acest sistem de management de a controla aspecte greu de cuantificat altfel, se propun un anumit număr de credite pe fiecare disciplină dar şi o modalitate de utilizare a lor concretă pentru a eficientiza şi activitatea de la clasă. Se stabilește pe nivele de pregătire (3 nivele, fiecare cu 2 note, cu referire la cea minimă ex. 5 pt. nivelul 5-6), cu alegerea nivelului de către elev și părinte.

Pentru a fundamenta această soluție s-a ţinut cont de: organizarea sistemului de învăţământ actual, cu examene la sfârşit de ciclu din anumite materii (de care depinde şi înscrierea la liceu sau SAM), durata de pregătire pe discipline, numărul anilor de studiu, o anumită suprapunere pe ariile curriculare, etc..
Între influentele din interiorul unităţii de învăţământ care au determinat propunerea pot fi enumerate: rezultatele foarte slabe la testele naţionale în anul 2005-2006, absenţa pregătirii diferenţiate a elevilor cu timpii morţi asociaţi, lipsa de motivare a elevilor, inconştienţa majorităţii părinţilor (care se „trezesc” că e nevoie de muncă abia după examenele de sfârşit de ciclu), prefigurarea unor rezultate slabe la unele clase terminale din inconştienţă şi delăsare.
Acest sistem vine să completeze în mod fericit instrumentele prin care misiunea şi obiectivele şcolii pot fi efectiv îndeplinite, dincolo de aspectele declarative. Este greu a oferi şanse egale la educaţie dacă nu se are în vedere şi nu se urmăreşte a îmbogăţi fiecare elev potrivit posibilităţilor şi dorinţelor sale.
Nu mai puţin îngrijorător este faptul că unii elevi  sunt aproape incapabili să facă un efort intelectual cât de cât susţinut, fiind „prizonieri” ai unor preocupări facile, centrate pe vizionarea tv. (la fel ca îni familiile lor) iar asta le afectează grav performanţele. În mediul rural practica de a lua meditaţii e puţin răspândită iar modalităţile solicitante şi antrenante de a ocupa activ timpul, cu câştig personal, lipsesc (sport organizat, etc.). Uneori munca alături de părinţi e prelungită şi perioada pe care părinţii cred că o lasă elevilor pentru studiu, fără a le lăsa efectiv timp liber, este folosită pentru acea evadare în care ei se simt liberi prefăcându-se că învaţă. Probabil şi din aceste motive performanţele în mediul rural sunt mai slabe.
În calcule datele stabilite sunt numărul de credite/an = 60 şi numărul de ore de muncă/săptămână = 45, ultima fiind o valoare convenţională, chiar destul de ridicată, ştiind că şi adultul lucrează 40 ore/săpt. De asemenea se dă planul cadru cu limitările impuse de acesta privind numărul de ore, defalcate pe discipline, cu un nr. maxim şi minim pe arii curiculare şi pe clasă.
Întrucât pentru ciclul gimnazial toate săptămânile de şcoală sunt identice (excepţie cazurile în care sunt opţionale semestriale, foarte rare), calculul creditelor pe discipline este mai simplu (poate fi simplificat). Unei ore efective de lucru îi corespund 60/45x35 = 0,038 credite. Întrucât fiecare disciplină se predă pe parcursul a 35 săptămâni se poate face un calcul pe săptămână, astfel că înmulţind 60/45 = 1,333 cu nr. de ore/săptămână obţinem exact numărul de credite pe care le are o disciplină pe un an de zile. De exemplu pt. o disciplină pt. care sunt alocate 2 ore la şcoală şi una de pregătire individuală are 4 credite. (2 +1) x 1,33 = 4 (cu aproximatie) credite. La acelaşi rezultat ajungem dacă înmulţim 0,038 x 35 x 3 = 4 (cu aproximatie).

2.b. Propunere distribuire credite pe clase

În tabelele din pagina dedicată se poate observa numărul de credite acordate pe discipline, dar şi numărul de ore alocate pentru pregătirea individuală pe săptămână, atât pe discipline cât şi pe niveluri de dificultate. Pe măsură ce numărul de materii creşte, dar şi iminenţa examenelor, este firesc ca interesul să se mute pe materiile de examen. Sarcinile cele mai multe le au profesorii de română şi matematică care trebuie să organizeze şi să evalueze activităţi desfăşurate pe un număr mult mai mare de ore. Abilităţile de comunicare, dar şi cele de raportare ştiinţifică la realitate se pot exersa foarte bine la aceste două discipline, dacă are loc o mai bună colaborare pe arii curriculare.
Dificultatea creşte şi pentru cadrele care predau celelalte discipline. Aceasta deoarece trebuie să predea mult mai eficient, astfel încât, de ex., la clasa a VIII-a, la animite discipline să permită elevilor care doresc nota 10 să o obţină fără a învăţa şi acasă.

Aceasta organizare nu presupune că elevii care doresc note mai mici să învețe mai puțin. Timpul alocat studiului și obținerii anumitor rezultate depinde de posibilitățile elevilor dar și nivelul de performanță urmărit. Pentru a promova unii elevi trebuie să muncească mai mult, uneori chiar pentru a recupera lipsuri din clasele anterioare.

2.c. Modalitate de aplicare

Pentru a realiza o instruire diferenţiată, în prima etapă profesorii stabilesc cunoştinţele, deprinderile, capacităţile necesare a fi dobândite pentru fiecare nivel de pregătire (pt. notele 5-6, 7-8, 9-10). Apoi se solicită elevilor să aleagă împreună cu părinţii nivelul de pregătire pe care doresc să îl atingă la fiecare disciplină. Profesorul poate recomanda un anumit nivel. Activităţile de pregătire ulterioare se vor face diferenţiat atât la clasă, mai ales la aplicaţii, cât şi ca sarcină de studiu individual. Dacă pentru un elev a fost ales greşit nivelul, nu face faţă sau e prea uşor, elevul poate cere, sau profesorul poate propune, alegerea unui nivel mai adecvat posibilităţilor şi interesului acordat disciplinei.
 

Observaţii:
Activităţile profesorilor devin mai dificile dar mult mai eficiente. Pentru a face faţă nevoii de a pregăti sarcini diferenţiate pe grupe este necesară o mult mai bună ierarhizare a conţinutului ce trebuie transmis precum şi o predare mai eficientă. Nu pot asigura note ridicate la anumite discipline încă din clasă fără a respecta şi aplica consecvent legile învăţării. În acest fel, prin sarcini diferenţiate, elevii nu mai pierd timpul din cauza neadecvării sarcinilor la posibilităţile lor şi, lucru foarte important, muncesc să atingă obiectivele pe care şi le-au propus ei înşişi.
Prin aceste creditări se stabileşte deci atât o prioritate în interiorul disciplinelor (realizată de profesor) cât şi între ele, fiind precizat totodată şi numărul de ore alocate pentru pregătirea individuală a elevilor. Oferind posibilitatea de a alege singuri nota pe care o obţin motivaţia şi responsabilitatea elevilor creşte.