Cînd copilul se simte iubit, cînd rezervorul emoţional este plin, atunci este momentul ideal să fie educat.
Copilul trebuie să se identifice cu părinţii pentru a accepta sfaturile lor fără resentimente, ostilitate sau împotrivire. Cînd copilul nu reuşeşte să se identifice cu părinţii şi nu se simte iubit, consideră orice dorinţă a părinţilor ca pe un lucru impus cu forţa şi învaţă să respingă această idee. Mulţi copii din ziua de azi au o părere negativă despre autoritatea părintească. Ea în final se extinde asupra ideii de autoritate în general şi duce la exact opusul rezultatului aşteptat.

Partea II-a

Cea de-a doua piatră de temelie: PREGĂTIREA ŞI DISCIPLINA

Mulţi cred în teoria că dacă „e prea multă iubire", copilul ar putea deveni răsfăţat. De asemenea, se mai crede că problemele copilului pornesc de la lipsa de disciplină pe care o îndreaptă cu pedepse aspre. Astfel iubirea este dată deoparte şi se pune accent pe pedeapsă. Dar aşa cum am arătat deja, fiecare copil simte nevoia unei certitudini în privinţa iubirii. Şi atunci ce se întîmplă ? Părinţii sînt prinşi în această „capcană a pedepselor", se raportează la copil în special prin intermediul pedepsei, neglijînd iubirea pe care ar trebui să şi-o manifeste permanent. De-a lungul timpului, împotmoliţi în capcana pedepselor, părinţii constată că influenţa lor a fost serios slăbită, dacă nu chiar complet anulată. Cel mai rău este că aceşti părinţi nu reuşesc să-şi transmită iubirea direct de la sufletul lor spre cei pe care îi îndrăgesc cu adevărat — respectiv către copii. Este esenţial ca mai întîi să fie satisfăcute nevoile emoţionale ale copiilor. Apoi îi putem disciplina şi îi putem pregăti cu adevărat eficient pentru viaţă.
 

CINE DEŢINE CONTROLUL?
 

Copilul manipulator
Disciplina presupune că părinţii deţin controlul. Totuşi în tot mai multe case părinţii au pierdut controlul asupra copiilor. Vedem copii de 3 sau 4 ani care aleargă şi fac un tărăboi îngrozitor, fiind perfect conştienţi de faptele lor. Nu trebuie niciodată să subestimaţi capacitatea unui copil de a folosi subterfugii ca să vă manipuleze. Va încerca să vă forţeze mîna sau să vă joace pe degete. Se va strădui să devină un mic tiran foarte puternic. Dacă lucrurile nu sînt ţinute sub control atunci cînd copilul este încă mic, comportamen tul se va accentua cu timpul. în casele în care unul sau mai mulţi copii deţin controlul, părinţii sînt tot mai dezorientaţi, iar dominaţia copilului devine tot mai puternică. în vreme ce părinţii se concentrează pe diverse alte direcţii şi trec prin presiuni financiare şi profesionale tot mai mari, copilul îşi concentrează întreaga atenţie într-o singură direcţie, şi anume să deţină controlul absolut.
Întrecerea pentru putere şi control este exacerbată de tensiunile crescînde pe care le resimt mulţi părinţi atunci cînd sînt mult prea solicitaţi şi încearcă să mulţumească pe toată lumea. Cînd sînt istoviţi, le lipseşte energia şi răbdarea de a-şi aborda copiii în mod pozitiv. Pe măsură ce atmosfera din casă este tot mai tensionată, nivelul de confuzie între părinţi şi copii creşte, iar cercul vicios se accentuează. întrecerea pentru putere şi control continuă. Aceşti părinţi trebuie s-o ia de la zero şi să recapete controlul asupra vieţii lor şi asupra căminului lor.
Deţinerea controlului mai înseamnă şi că părinţii nu trebuie să stabilească o relaţie cu copiii bazată pe frică. Actualmente ne confruntăm cu mulţi părinţi care se situează la una dintre cele două extreme, ambele dezastruoase. Unii deţin un prea mare control, fiind prea aspri şi axaţi pe pedepse, în vreme ce alţii sînt prea permisivi şi se tem să deţină controlul asupra copiilor lor. Aceste două extreme pornesc de la o cauză comuna — frica. Ambele categorii de părinţi se tem de pericolele cu care ne confruntăm în ziua de azi. Părinţii din prima categorie se tem că dacă nu sînt stăpîni pe situaţie, copiii o vor apuca pe căi greşite. Părinţii din cealaltă categorie se tem că dacă îşi supără copiii, aceştia se vor răzvrăti împotriva lor în diverse moduri foarte periculoase. Educarea copiilor într-o asemenea atmosferă de teamă este dăunătoare atît pentru părinţi cît şi pentru copii şl inevitabil se vor crea probleme. Aceşti părinţi trebuie să înveţe cum să asigure o disciplină afectuoasă copiilor lor.
Este important să înţelegem corect ce înseamnă disciplina. Cel mai important lucru în privinţa unei bune discipline este ca părinţii să-i facă pe copii să se simtă iubiţi. După care părinţii pot trece la faza următoare a disciplinei de calitate: să-i formeze din punct de vedere al minţii şi al caracterului astfel încît să poată deveni nişte membrii activi şi stăpîni pe sine ai societăţii. Disciplina presupune formare, iar disciplina eficientă foloseşte toate tipurile de comunicare posibile: puterea exemplului, modelul de urmat, instrucţiunile verbale, cererile scrise, pregătirea şi asigurarea unor situaţii din care să înveţe şi să i se pară distractiv în acelaşi timp. După cum vedeţi, toate acestea sînt nişte lucruri pozitive.
Da, pedeapsa face şi ea parte din disciplină şi are categoric locul său în formarea copilului, dar nu trebuie niciodată să o folosim ca principal mijloc. Călăuzirea copilului spre ce e bine în viaţă este un lucru mult mai important decît pedepsirea copilului pentru greşelile sale. Disciplină înseamnă formare şi părinţii au datoria ca mai întîi să-şi iubească sincer copiii şi apoi să le asigure toate datele necesare formării de-a lungul multor ani. Cînd copilul se simte iubit, cînd rezervorul emoţional este plin, atunci este momentul ideal să fie educat.
Copilul trebuie să se identifice cu părinţii pentru a accepta sfaturile lor fără resentimente, ostilitate sau împotrivire. Cînd copilul nu reuşeşte să se identifice cu părinţii şi nu se simte iubit, consideră orice dorinţă a părinţilor ca pe un lucru impus cu forţa şi învaţă să respingă această idee. Mulţi copii din ziua de azi au o părere negativă despre autoritatea părintească. Ea în final se extinde asupra ideii de autoritate în general şi duce la exact opusul rezultatului aşteptat. Acest comportament lipsit de respect se extinde dincolo de cămin, ajungînd la şcoală şi în alte locuri publice, cum ar fi magazinele.
Cum vă puteţi forma copiii pentru a-i respecta pe cei din jur şi autoritatea aşa cum se cuvine ? Crescîndu-i astfel încît să rămînă ataşaţi de părinţi din punct de vedere emoţional, prin iubire şi respect. Din nou, asta presupune că voi trebuie să (1) îi iubiţi necondiţionat, (2) să le păstraţi rezervorul emoţional plin şi apoi (3) să le oferiţi pregătirea de care au nevoie în viaţă.
 

CUM IUBEŞTE UN COPIL
Înainte de a reuşi să vă disciplinaţi eficient copilul, trebuie să înţelegeţi felul în care vă iubeşte el — care este total diferit faţă de iubirea unui adult. Cum copiii sînt încă mici, neformaţi, şi iubirea lor este neformată, imatură. . Deşi adulţii ar trebui de fapt să încerce să se iubească necondiţionat, în majoritatea cazurilor însă, nu sîntem capabili decît de o iubire reciprocă. Doar rareori ajungem la un nivel mai înalt, de iubire necondiţionată.
Un copil însă nu este capabil să iubească la nici unul dintre aceste niveluri — necondiţionat sau reciproc. Fiind încă neformat, copilul iubeşte axîndu-se pe sine. El iubeşte instinctiv şi tot instinctiv îşi cunoaşte propria nevoie de a fi iubit. El e conştient că trebuie să obţină această iubire din partea părinţilor. Şi totuşi nu este conştient că şi părinţii au nişte rezervoare emoţionale care trebuie umplute cu iubire necondiţionată. Singura preocupare a copilului este ca el să se simtă iubit.
Cînd rezervorul lui de iubire este plin, nu se simte obligat să se comporte astfel încît să îi determine pe părinţi să îl reumple cu iubire necondiţionată. Dacă însă rezervorul este gol, atenţie, pentru că atunci va întreba cu disperare: „Mă mai iubeşti ?" şi asta o face prin comportamentul său. Nu uitaţi că de fapt copiii se axează pe comportament.
Dacă părinţii nu înţeleg şi consideră că un copil trebuie să cîştige afecţiunea printr-un comportament pozitiv, se vor simţi permanent frustraţi. Vor considera că el se poartă cu o totală lipsă de respect, ca un prost crescut care nu iubeşte, cînd de fapt el nu face altceva decît să pună o întrebare foarte copilăroasă: „Mă iubeşti, mămico ?" „Mă iubeşti, tăticule ?"
Evident că un comportament nedorit nu trebuie scuzat de la sine. Dar trebuie tratat cum se cuvine — nici prea permisiv, nici prea aspru. Trebuie să vă asiguraţi că aţi satisfăcut mai întîi nevoile sale de iubire. Uneori, în timpul unui comportament nedorit, nu trebuie altceva decît să fie umplut rezervorul emoţional cu iubire. De obicei, corecţia presupune mai mult, dar uneori este de ajuns.
 

CINCI CĂI DE CONTROL ASUPRA   COMPORTAMENTULUI
Există cinci căi de a deţine controlul asupra copilului. Două sînt pozitive şi e bine să le folosiţi cît mai des posibil. Două sînt negative şi trebuie să le folosiţi doar ocazional. Una este neutră şi trebuie utilizată cu grijă.
Eficienţa oricăreia dintre acestea depinde de felul în care reuşiţi să păstraţi plin rezervorul de iubire al copilului. Există (1) cerinţe (pozitive), (2) ordine (negative), (3) manipulări fizice blînde (pozitive), (4) pedepse (negative) şi (5) modificări comportamentale (neutre).
 

CÎND COPILULUI TĂU ÎI PARE SINCER RĂU
Există momente cînd îţi dai seama că de fapt copilului îi pare sincer rău că s-a purtat urît şi acesta este un motiv de bucurie pentru voi părinţii. Asta înseamnă că el are o conştiinţă vie şi sănătoasă. Conştiinţa este un lucru de care ducem mare lipsă în societatea noastră. Dacă vă veţi pedepsi copilul atunci cînd îi pare sincer rău, nu numai că pierdeţi o ocazie rară de a-1 învăţa ce înseamnă unul dintre cele mai mari daruri ale vieţii, iertarea, dar şi interveniţi direct în capacitatea lui de a-şi dezvolta o conştiinţă normală. Ce face Tatăl nostru din ceruri cînd sincer vă pare rău pentru greşelile voastre şi Ii cereţi iertare ? El vă iartă de toate păcatele. Oare n-ar trebui să procedaţi la fel cu copilul vostru ?
 

Cea de-a treia piatră de temelie: PROTEJAREA ÎMPOTRIVA INFLUENŢELOR NEFASTE

Într-o societate tot mai permisivă este răspunderea şi privilegiul nostru să ne formăm copiii astfel încît să gîndească raţional. Aşa îi putem pregăti ca să facă faţă influenţelor negative şi să distingă între mesajele sincere şi cele dubioase. Putem chiar să utilizăm mesaje din alte culturi pe care le detestăm pentru a-i învăţa să le recunoască mai uşor şi să le facă faţă. în Capitolul 4 am pus accentul pe felul în care îi învăţăm pe copii să se comporte. Comportamentul însă trebuie să fie strîns legat de o gîndire corectă, altfel, la un moment dat, nu va mai face faţă. Din acest motiv vom analiza acum modurile în care trebuie să-i învăţăm pe copii cum să gîndească bine pentru a reuşi în viaţă, nu doar pentru a supravieţui.
Cum societatea noastră continuă să-şi piardă moştenirea spirituală şi morală, părinţii preocupaţi de educaţie nu pot lăsa pe altcineva din anturajul copilului să se ocupe de formarea sa etică şi cognitivă. Nu putem conta pe un consens al valorilor, care părea cîndva de la sine înţeles în şcoli, biserici şi alte instituţii. N-aş vrea să sugerez prin asta că nu mai este posibilă nici un fel de influenţă pozitivă. Vreau doar să spun că ne confruntăm cu o stare de confuzie alarmantă în privinţa a ceea ce este bine şi rău, la toate nivelurile societăţii.
Integritatea este o parte importantă a caracterului de bază care determină capacitatea unei persoane de a fi onestă, sinceră şi de încredere.
Cele trei elemente de bază ale integrităţii sînt:

Pînă nu demult, majoritatea celor din societatea noastră respectau integritatea şi totodată fiecare element al său. Şi totuşi, toate aceste trei elemente au început să dispară în ultimul timp din ceea ce însemnau standardele corecte ale societăţii.
ÎNVAŢĂ-I PE COPII CARE SÎNT ADEVĂRATELE VALORI

Pentru a-ţi învăţa copiii trebuie să îţi examinezi propriul stil de gîndire şi de simţire. Ai vrea ca şi copiii tăi să analizeze viaţa asemeni ţie ? Eşti măcar sigur că ştii cum ai ajuns la anumite concluzii sau cum iei hotărîrile ? Există un anumit sistem prin care faci toate acestea şi pe care trebuie să-1 împărtăşeşti şi copiilor tăi în diverse faze din dezvoltarea lor. Există mai multe modalităţi de a lua hotărîri şi de a trage concluzii, iar copiii tăi s-ar putea s-o facă uşor diferit faţă de tine.
Puţini părinţi îşi împărtăşesc sentimentele profunde copiilor şi aceasta este o greşeală gravă. Evident că nu vrei să le împărtăşeşti sentimentele inacceptabile, dar în general ei trebuie să cunoască majoritatea sentimentelor voastre. Altfel, sentimentele pe care le afişaţi faţă de ei vor fi din categoria celor negative cum ar fi mînia, insatisfacţia, descurajarea, dezgustul şi durerea. Dacă ei nu cunosc şi acele sentimente profunde despre care rareori le vorbiţi, vor fi determinaţi să respingă sentimentele pe care le percep de la voi. Este extrem de important să discutaţi cu copiii cît mai adesea despre sentimentele şi valorile voastre pozitive şi pline de sens.
Părinţii înţelepţi se vor asigura mai întîi dacă într-adevăr convingerile spirituale sînt raţionale, corecte şi logice, dar şi sănătoase pentru copii. De asemenea, îi vor ajuta să priceapă valorile lor spirituale în credinţă şi în practicarea sa. Acest tip de formare trebuie să se petreacă într-un mod relaxat şi pozitiv. Dacă părinţii vor încerca să îşi formeze copilul tdoar cînd reacţionează în raport cu un comportament nedoVit al acestuia, vor constata că le este tot mai greu să ducă o'con-versaţie raţională despre valori sau să împărtăşească nişte sentimente profunde.
Unul dintre scopurile formării este să extindă valorile noastre morale şi spirituale astfel încît ele să ajungă la generaţia următoare — la copiii noştri şi mai departe la copiii copiilor lor. Acest lucru trebuie să se bazeze pe sentimentele şi convingerile noastre cele mai intime şi nu doar pe reacţii la un comportament curent. Cînd ne exprimăm o părere, trebuie să le explicăm copiilor de ce gîndim aşa sau pe ce ne bazăm concluziile. Şi trebuie s-o facem într-un mod cît mai calm şi mai credibil. Copiii nu suportă mînia părinţilor lor.
 

GĂSEŞTE-ŢI TIMP SĂ STAI DE VORBĂ
Este extrem de important să-ţi găseşti timp permanent să stai de vorbă cu copiii încă de la o vîrstă foarte fragedă. Ca părinţi, voi le sînteţi primii profesori de viaţă. Cînd vorbiţi cu copiii, învăţaţi-i care sînt elementele unei gîndiri clare şi astfel, chiar din acel moment, veţi intra într-un joc al formării. Veţi reuşi aceasta mai ales atunci cînd reuşiţi să vă stăpî-niţi mînia, lucrul cel mai dificil pentru un părinte. Atunci cînd le arătaţi calea, împărtăşindu-le deschis gîndurile voastre, sentimentele şi valorile, copiii se vor simţi liberi să procedeze la fel.
Din diverse motive mulţi părinţi nu-şi învaţă copiii cele mai importante lecţii de viaţă. Tot aşa cum ei nu ştiu cînd şi cum să le permită copiilor să-şi exprime liber gîndurile şi sentimentele. Dar atunci cînd părinţii nu ştiu ce gîndesc şi ce simt copiii lor, nu mai au pe ce să se bazeze pentru a-i învăţa ce înseamnă gîndirea raţională. Din această cauză majoritatea copiilor sînt incapabili să gîndească suficient de logic pentru vîrsta lor, nu-şi mai dezvoltă această capacitate niciodată şi, ceea ce e cel mai rău, nu mai învaţă nicicînd să-şi stă-pînească mînia.
 

GÎNDURI SAU SENTIMENTE?
Copiii noştri trebuie să îşi respecte propriile sentimente pentru a le respecta şi pe ale altora. Dar mai întîi, noi trebuie să respectăm sentimentele copiilor noştri, înainte ca ei să le respecte pe ale noastre. Acest lucru este posibil împărtăşindu-le sentimentele noastre şi apoi rugîndu-i să ni le împărtăşească pe ale lor.
Trebuie să nu uităm că gîndirea şi sentimentele nu sînt sinonime. Majoritatea oamenilor îşi bazează părerile şi concluziile pe sentimente, fără să-şi dea seama de acest lucru. In locsă gîndească logic, pur şi simplu reacţionează emoţional. Nu au fost niciodată învăţaţi să gîndească. Cînd sînt confruntaţi cu lipsa de logică a concluziilor lor, ei reacţionează din nou emoţional şi adesea cu mînie.

(va urma)