Iată că au venit pe lume copiii, chemaţi sau nechemaţi. Ce caută ei, de ce s-au aşezat "pe capul nostru"? Nu ne era mai bine fără ei?
Categoric, NU! Abia după ce au venit ei pe lume am aflat ce e iubirea. Am confundat-o cu îndrăgostirea, am crezut că e iubirea romantică, dar aceştia s-au dovedit doar oaspeţi grăbiţi. Copii au rămas lângă noi ca să ne conducă spre iubire. Nu iubirea aceea slugarnică, ataşată doar emoţional şi sentimental, ci una încărcată de răspunderea faţă de destinul fiinţei care îşi face ucenicia vieţii în familia noastră, alături de care ne naştem a doua oară.
Vedem că nu e destul şi nu e bine doar să îi îmbrăcăm, să îi hrănim cu alimente, sau să le împlimim toate dorinţele. Mai mult decât cu acestea copii se hrănesc cu dragoste şi ei desfundă în noi izvoarele iubirii. Copii nu suferă cu adevărat decât din lipsă de iubire. Restul sunt nimicuri.
Da, ei ne cheamă să iubim cu adevărat!