Şcoala MIHAI EMINESCU Ighiu

Detaliere legi cu extrase din cartea „Cele 7 legi ale învăţării” de Bruce Wilkinson

Autorul susţine şi argumentează că aşteptările au un impact puternic şi de necontestat asupra tuturor celor pe care-i întâlneşti în sală şi în afara sălii de clasă. Esenţa Legii Aşteptării este conţinută în aceste cuvinte: ,Aşteaptă-te la ce este mai bun!".
Aşteptări are fiecare persoană, cu privire la fiecare lucru, în fiecare moment. Aşteptările sunt la fel de fireşti ca şi respiraţia. Dacă îţi dai seama că fiecare are aşteptări, tot timpul, te situezi cu ani-lumină înaintea unei persoane obişnuite.
Aşteptările ne influenţează pe noi şi pe ceilalţi.
Aşteptările au rădăcini în trecut, influenţează prezentul şi au impact asupra viitorului. Avem tendinţa să ne formăm aşteptări pe baza informaţiilor — sau a informaţiilor greşite — primite în trecut. O dată create, ele ne influenţează atitudinile şi acţiunile din prezent şi au impact asupra noastră şi a celorlalţi în viitor.
Aşteptările noastre se văd în atitudinile şi acţiunile noastre.
Aşteptările influenţează viitorul, în mod declarat sau nu.
Aşteptările îi influenţează negativ pe ceilalţi dacă sunt prea mici sau prea mari, pe o perioadă mai lungă de timp.
Născute din iubire, aşteptările dau putere celorlalţi. Cel mai important motiv pentru a căuta să ajutăm pe cineva să prindă viaţă trebuie să fie iubirea ce i-o purtăm. Trebuie să dorim să-1 ajutăm pe fiecare să devină tot ceea ce Dumnezeu intenţionează pentru el.
Din nefericire, astfel de „oameni care dau viaţă" sunt puţini, nu-i aşa? Dacă ar fi să căutaţi în viaţa voastră, probabil că aţi găsi doar câteva persoane care au crezut în voi şi v-au încurajat într-un mod semnificativ, determinând transformări în viaţa voastră.
Profesorul ar trebui să influenţeze capacitatea de învăţare şi comportamentul studenţilor prin ajustarea aşteptărilor.
 
                   3. Legea Aplicaţiei
 
Din nefericire, astăzi, la majoritatea amvoanelor şi în cele mai multe săli de clasă ambalăm motorul şi ne entuziasmăm de zgomotul pe care-1 facem, în vreme ce oamenii care ne ascultă se întrebă: „Care este aplicabilitatea acestui lucru?" Confundăm mijloacele cu scopul. Punem atât de mare accent pe conţinut, încât uităm că scopul acestuia este să schimbe viaţa.
Conceptul standard al majorităţii profesorilor, fie ei religioşi sau laici, este că predarea are ca scop explicarea şi „parcurgerea" materiei. Mulţi profesori se concentrează foarte mult asupra conţinutului, a ce şi cum predau. Felul biblic de a gândi despre activitatea profesorului creştin cuprinde nu numai predarea în sine a conţinutului, ci şi aplicarea lui.
Conţinutul este teoria, iar aplicaţia este practica. Poate că motivul pentru care nu experimentăm revărsarea supranaturală a puterii lui Dumnezeu în timpul predării este faptul că, fără să vrem, am folosit în mod greşit Cartea lui Dumnezeu şi am blocat ungerea Sa. El nu are nevoie de o persoană care să transmită informaţii, ci doreşte un om dispus să producă schimbări: Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2 Timotei 3:16-17).
Prima grijă a lui Dumnezeu nu este conţinutul, ci aplicarea acelui conţinut în viaţă.
Sunt patru metode principale care aduc schimbarea în viaţa omului lui Dumnezeu. Ele vizează credinţa (învăţare şi îndreptare) şi comportamentul (înţelepciune în neprihănire şi mustrare), trebuie încurajate cele pozitive şi corectate cele negative. Deoarece Biblia a fost dată înspre schimbarea vieţii, iar aceste patru metode sunt universale, ele se pot aplica tuturor cărţilor Bibliei. Nu veţi găsi nici un pasaj mai mare din Scriptură care să nu se încadreze în una dintre cele patru metode, pentru că aşa se predă în vederea schimbării vieţii - în calitate de părinte, profesor, predicator.
Am pus întrebarea privind ponderea conţinutului sau aplicării în lecţii sau predici la mii de oameni din toată lumea, iar răspunsul a fost, în mod surprinzător, acelaşi — 90% conţinut şi doar 10% aplicare. Am copiat principalele predici ale lui Hristos. Predica de pe Munte (Matei 5-7) are cu mult peste 65% aplicaţii. Cuvântarea din Camera de Sus (Ioan 13-17) m-a copleşit cu bogăţia aplicaţiilor. Pasaj după pasaj reflecta acelaşi procentaj. Hristos a fost Regele Aplicării!
Aplicaţia focalizează Scriptura asupra nevoilor studenţilor.
Aplicaţia are cea mai mare influenţă când studentul observă că are o bază biblică. Unul dintre motivele principale pentru care multe aplicaţii bune nu provoacă schimbarea vieţii este că ele nu par să fie însoţite de cuvintele „aşa vorbeşte Domnul".
O aplicaţie care a schimbat viaţa profesorului va avea impact şi asupra studentului. Profesorul poate împiedica transmiterea Scripturii în unul dintre următoarele patru moduri. Mai întâi, caracterul celui ce comunică poate slăbi în mod subtil impactul aplicării dacă elevii nu simt că profesorul e un om integru. Dacă nu trăiţi ceea ce predaţi, clasa va simţi că nici mesajul nu e adevărat. În al doilea rând, comportamentul celui ce comunică poate bloca Biblia. Comportamentul păcătos nu numai că stinge Duhul Domnului, dar înăbuşă şi duhul oamenilor lui Dumnezeu. În al treilea rând, discursul profesorului, o prezentare slabăpoate diminua mesajul. În al patrulea rând, gradul de schimbare a celui ce comunică, datorată supunerii faţă de Cuvânt, fie limitează, fie eliberează adevărul în inimile ascultătorilor. Dacă adevărul 1-a transformat deja pe profesor, acesta are o şansă cu mult mai mare de a-i transforma şi pe studenţi. Iată de ce, când predai un material preluat de la altcineva, acesta în cele mai multe cazuri îşi pierde forţa.
Profesorul care îl urmează pe Marele învăţător îşi dă seama că, deşi ce şi cum predai sunt de o mare importanţă, cine predă lecţia are cea mai mare importanţă.
În final, aplicaţia trebuie să-l conducă pe student de la studierea Bibliei la ascultarea de Dumnezeu.
 
                   4. Legea Memorării
 
Această lege se concentrează asupra artei şi ştiinţei de a-i preda studentului cea mai mare cantitate de informaţii în cel mai scurt timp, cu cel mai mic efort (al studentului) şi cu scopul de a reţine cât mai mult posibil. Această lege tratează direct două probleme majore ale relaţiei predare-învăţare:
Eficacitatea — Profesorul îi predă studentului materialul potrivit?
Eficienţa — Profesorul îi predă studentului într-un mod potrivit?
Memorarea de către student a datelor predate constituie responsabilitatea profesorului. Această maximă ne aminteşte că este responsabilitatea noastră, a profesorilor, de a prezenta lecţia astfel, încât studenţii să o memoreze.
Reţinerea datelor este eficace numai după ce ele au fost înţelese.
Studentul reţine mai uşor pe măsură ce recunoaşte relevanta conţinutului. Conţinutul este relevant pentru studenţi prin interesul general pe care-1 stârneşte şi prin capacitatea lui de a veni în întâmpinarea nevoilor lor.
Memorarea cere ca profesorul să pună accentul pe cele mai importante date. În afaceri, acest concept al proporţiei este cunoscut sub denumirea de Principiul lui Pareto sau regula 20/80. De exemplu, 80% din profitul unei companii vine întotdeauna din 20% dintre produsele sale. Acest principiu este valabil şi la orele noastre — numai 20% din conţinut poartă cu el 80% din beneficiul real al studentului. Deci identificaţi astăzi acele subiecte şi schimbaţi-vă priorităţile. Sarcina voastră este să identificaţi care sunt lucrurile pe care studenţii trebuie să le ştie pentru a putea afirma că într-adevăr „stăpânesc" subiectul. Eu numesc acest grup de lucruri „Minimum ireductibil". Prin minimul ireductibil înţelegem cea mai mică unitate de informaţie necesară unei clase pentru a dobândi o înţelegere acceptabilă a unui subiect dat. Fără acest minim de informaţii, un student nu poate trece cursul; cu el, un student poate să facă faţă adecvat şi să fie promovat spre următorul nivel. Profesorul nu numai că trebuie să identifice Minimul ireductibil pentru o clasă, ci şi să-şi asume întreaga responsabilitate de a-1 preda fiecărui student din acea clasă. Profesorul nu a predat în mod adecvat un subiect până când fiecare student nu stăpâneşte acest Minim ireductibil.
Memorarea aranjează faptele într-o ordine uşor de ţinut minte.
Prin recapitulare regulată, memoria de lungă durată se consolidează. Niciodată nu-i veţi determina pe studenţi „să ştie" într-adevăr, dacă nu le întipăriţi materia în memoria de lungă durată. Şi nu există decât o cale de a vă reaminti materialul: recapitularea. O parte vitală a responsabilităţii voastre de profesor este de a recapitula materia cu studenţii în repetate rânduri până când o stăpânesc.
Reţinerea micşorează timpul pentru memorare pentru a mări timpul pentru aplicare. Trebuie să ne concentrăm eforturile în a-i pregăti pe studenţii noştri pentru viaţă, să trecem de la conţinut, informaţie şi cunoştinţe la practică, aplicaţie şi înţelepciune. Deci, concepeţi conţinutul astfel încât să fie uşor de înţeles şi memorat de către studenţi. Apoi nu aşteptaţi până când ei şi-au însuşit totul; arătaţi-le imediat cât de valoros, important şi relevant este materialul vostru. Cu cât studenţii cred şi descoperă că materialul este relevant şi are aplicabilitate, cu atât mai multe motive vor avea să-1 înveţe şi cu atât mai mult vă vor aprecia pentru că i-aţi învăţat să se descurce în viaţă!
Profesorii buni folosesc timpul orei nu numai pentru a preda faptele, ci şi pentru a le repeta, astfel încât rareori li se cere studenţilor să le memoreze în timpul lor liber. De asemenea, li se dau teme legate de utilizarea practică a datelor învăţate deja în timpul orei.
Esenţa Legii Memorării poate fi cuprinsă în două cuvinte: „Stăpâniţi Minimul'. Profesorul trebuie să îi facă pe studenţi să stăpânească la maximum Minimul ireductibil.
 
                   5. Legea Nevoii
 
Concepţia obişnuită în legătură cu motivarea studenţilor susţine că aceasta este problema lor. Dacă sânt apatici şi plictisiţi, este vina lor. Dacă nu vor să fie atenţi, cu siguranţă, nu este problema profesorului.
Legea Nevoii prezintă perspectiva opusă: profesorul poate şi trebuie să arate utilitatea lucrurilor pe care urmează să le predea. Cu alte cuvinte, dacă mergeţi la pescuit, atunci puneţi momeală în cârlig!
Când studiaţi viaţa lui Hristos, nu puteţi să nu remarcaţi că a vorbit, cu regularitate, în funcţie de nevoile celor care îl ascultau. El a căutat să le împlinească nevoile prin două metode diferite. Prima, când nevoile persoanei erau evidente, Iisus căuta să vină imediat în întâmpinarea lor, pe loc şi atunci. Dintre toţi profesorii care au predat vreodată, Iisus a fost Profesorul-maestru în întâmpinarea nevoilor oamenilor!
A doua, când oamenii nu erau conştienţi de nevoile lor, Iisus căuta mai întâi să le scoată la suprafaţă pentru ca apoi să le împlinească. în ambele situaţii, Iisus a predat ca răspuns la nevoile studenţilor Săi, nu în ciuda lor. Punctul de plecare al predării lui Iisus a fost nevoile clasei Sale, nu conţinutul propriu-zis!
Modelul în cinci etape folosit de Domnul Iisus poate fi utilizat de orice profesor; dă rezultate în vieţile profesorilor din toată lumea care sânt hotărâţi să predea ca şi Hristos. Aplicând modelul, singurii oameni mai entuziasmaţi decât profesorii sânt studenţii lor. Dintr-o dată, ora devine incredibil de importantă şi relevantă. Devine vitală pentru împlinirea nevoilor lor.
Etapa 1: Captaţi atenţia.
Etapa 2: Stârniţi curiozitatea.
Etapa 3: Stimulaţi nevoia percepută.
Etapa 4: Identificaţi adevărata nevoie.
Etapa 5: Împliniţi adevărata nevoie.
Construirea nevoii este responsabilitatea profesorului.
Chemarea majoră a profesorului este împlinirea nevoilor studenţilor.
Profesorii simt că nu este responsabilitatea lor să împlinească nevoile studenţilor atunci când predau. Predicatorii simt că nu este responsabilitatea lor să împlinească nevoile ascultătorilor atunci când predică. Dar oamenii au nevoie să li se predea şi adevărata lor nevoie este cea care ar trebui să hotărască planul nostru de predare şi predicare.
Construirea nevoii este principala metodă folosită de profesor pentru motivarea studenţilor.
Nevoia motivează în măsura în care e percepută de student.
Construirea nevoii precede întotdeauna noile unităţi de conţinut.
Nevoia trebuie construită în funcţie de caracteristicile auditoriului şi de circumstanţe.
Construirea nevoii poate fi împiedicată de factori care nu sânt controlaţi de profesor. Dacă este o problemă mai serioasă, e necesară oprirea şi rezolvarea ei..
 
                   6. Legea Echipării
 
Principalul Scop al profesorilor este de a echipa.
Biblia ne dezvăluie că profesorilor li s-a dat sarcina din partea lui Dumnezeu să echipeze, nu doar să explice.
Alegeţi o clasă — orice clasă. Staţi în acea clasă şi veţi descoperi că, în nouă cazuri din zece, punctul esenţial este explicarea a ceea ce înseamnă Biblia sau, altfel spus, explicarea conţinutului.
Tragedia, repetată de mii de ori în fiecare săptămână în multe biserici şi şcoli, este că, în timp ce ora poate fi interesantă, informativă, educativă şi chiar captivantă, ea nu corespunde cu fişa postului pe care Dumnezeu le-a dat-o profesorilor. În Efeseni 4:11 echiparea înseamnă pregătirea pentru slujbă şi preoţie. Apostolul Pavel ne ajută să ne dăm seama că sarcina de bază a unui profesor este de a pregăti studentul să facă ceva. Atenţia noastră trebuie să treacă de la cunoştinţe la folosul acelor cunoştinţe în viaţa persoanei.
Principalul auditoriu al profesorilor este format din creştini.
Dumnezeu nu numai că ne arată clar ce urmează să facem, dar ne arată, de asemenea, şi faţă de cine trebuie s-o facem: „pentru echiparea sfinţilor... pentru zidirea trupului lui Hristos" (v. 12). Activitatea este de a echipa, iar auditoriul este format din creştini.
Una dintre plângerile cele mai frecvente pe care o aud de la oamenii laici care frecventează bisericile în care se propovăduieşte Biblia este: „De ce prezintă pastorul/profesorul meu, săptămână de săptămână, predici/lecţii de evanghelizare? Am auzit Evanghelia de nenumărate ori şi tânjim după o hrană tare din Cuvânt".
Cu un dispreţ profund pentru planul lui Dumnezeu, mulţi profesori s-au hotărât că principalul auditoriu pentru lecţiile lor trebuie să fie cei ce nu sunt „mântuiţi”. În mod tragic, predicatorii şi profesorii se adresează grupului nepotrivit, săptămână de săptămână; ei nu i-au echipat pe creştini să facă munca de slujire în timpul săptămânii şi, astfel, pastorii (preoţii) încearcă s-o facă duminica în locul acestora.
Principalul rezultat al echipării este ca oamenii creştini să facă lucrarea de slujire şi zidire a Trupului lui Hristos. Concepţia majorităţii profesorilor este că ei sânt singurii responsabili de instruirea studenţilor, fără ajutor din afară. Din contră, Dumnezeu aşteaptă ca echiparea noastră să fie profundă şi completă, încât să le permită studenţilor să se înveţe unii pe alţii, ca şi cum ar fi profesori sau preoţi. Dumnezeu este preocupat nu numai de întâlnirea creştinilor, ci şi de faptul ca, în timpul întâlnirii, să aibă loc o zidire reciprocă. El doreşte ca fiecare membru al Bisericii Sale să devină din ce în ce mai activ astfel încât, atunci când vede sau aude despre vreo nevoie, să răspundă imediat din proprie iniţiativă şi cu responsabilitate.
Echiparea este responsabilitatea profesorului. 
Atât Biblia, cât şi profesorul:
•   Sânt un dar de la Dumnezeu;
•   Sânt dăruiţi comunităţii creştine;
•   Există cu scopul zidirii şi al echipării;
•   Au ca rezultate faptele bune.
Dintre toate scopurile pe care le-ar fi putut alege Dumnezeu, El le-a ales pe acestea două — zidirea şi echiparea. Primul are în vedere caracterul, iar al doilea comportamentul creştinului. Deci, să nu pierdem din vedere că echiparea este unul dintre cele două scopuri importante ale lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele mai semnificative.
Tragicul adevăr totuşi este că cei care au fost chemaţi să-i echipeze pe alţii nu numai că o fac rar, dar adesea folosesc greşit celălalt agent al echipării (Biblia), ca pe o carte ce trebuie studiată pentru a dobândi cunoştinţe, nu pentru a fi pusă în practică.
Echiparea se face cel mai bine când profesorul îşi asumă rolul biblic. Dumnezeu nu caută „răspunsuri" la întrebări, ci „acte de slujire". El caută roade, nu fapte, ucenici, nu informaţii.
Echiparea se evaluează cel mai bine prin ceea ce fac studenţii după ore.
Echiparea ar trebui să aibă impact atât asupra caracterului, cât şi asupra comportamentului.
Scopul ultim al echipării este să formeze persoane independente care să îi echipeze pe alţii.
Esenţa Legii Echipării este:„Echipează în vederea slujirii".
Nu trebuie să ne permitem să definim instruirea ca aptitudinea de a repeta informaţia din memorie. A şti teoretic cum să facem ceva nu este acelaşi lucru cu a-1 înfăptui în realitate. Şi totuşi, în mai mult de nouă ani de colegiu şi educaţie universitară, mai puţin de 5% dintre profesorii mei au implementat această a doua etapă!
Instruiţi-i pe studenţi până când ajung să folosească cu succes şi independent respectiva deprindere.
În   activitatea   de   predare,   concentraţi-vă   asupra deprinderii studentului, nu asupra stilului vostru.
Modificaţi echiparea în funcţie de caracteristicile şi situaţiile studenţilor.
Sporiţi motivaţia studenţilor prin relaţii, pedeapsă şi răsplată.
Înainte de a le forma deprinderi avansate, daţi-le elementele de bază.
Încurajaţi-i mai des pe studenţi ia începutul pregătirii.
 
                   7. Legea Trezirii spirituale

Este specifică învăţământului religios. Noi vom analiza pe scurt o altă lege propusă în locul acesteia, legată de starea de flux.