„S-a cerut unui grup de zece copii sa priveasca emisiunea lor favorita. Presupunerea noastra a fost ca din moment ce aceste emisiuni erau cele preferate, copiii ar trebui sa se implice mai mult si ar trebui sa inregistram oscilatii intre undele alfa cu frecventa joasa si undele beta cu o frecventa inalta. Presupunerea a fost ca undele alfa vor aparea si vor disparea. Dar acest lucru nu s-a intamplat. Aproape tot timpul copiii au fost in starea alfa. Asta inseamna ca, in timp ce se uitau la televizor, nu reactionau, nu se orientau, nu se concentrau, erau visatori.”
Caracteristicile activitatii corticale pe parcursul vizionarii TV
Cercetarile efectuate in ultimele decenii arata ca, indiferent de continutul programului de televiziune urmarit, traseele electroencefalografice ale celor care privesc la televizor se schimba dobandind, dupa numai doua minute de vizionare, o configuratie noua, specifica, neintalnita in nici o alta activitate umana (starea de hipnoza si de vis nu pot fi socotite activitati).
Se inregistreaza o micsorare a nivelului activitatii corticale. Se constata o scadere a frecventei undelor cerebrale care trec din starea beta in starea predominant alfa si delta. Emisfera stanga isi diminueaza extrem de mult activitatea, proces ce se desfasoara concomitent cu intreruperea partiala a puntii de legatura dintre cele doua emisfere - corpul calos. In acelasi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate.
Inca din anii ‘60, McLuhan sustinea faptul ca “esential intr-un proces de comunicare nu este mesajul transmis, ci mediul prin care se realizeaza comunicarea (the medium is the message)”. Mai concret, fiecare mijloc de comunicare - vorbirea, scrisul, radioul, telefonul si televizorul - structureaza intr-un mod specific si definitoriu mesajele pe care le transmite.
“Nu este important ce vedem la televizor, spune McLuhan, ci faptul ca ne uitam la televizor.” Fiecare mediu - televiziunea, in special - ne face sa ne raportam intr-un anumit fel la lumea care ne inconjoara, ne modeleaza comportamentul, perceptiile si universul de gandire.
Cu toate ca teoria era argumentata prin numeroase exemple din istoria culturii, din antropologie si teoria comunicarii, ea parea destul de putin credibila pentru marea parte a comunitatii oamenilor de stiinta. In anul 1971, Herbert Krugman, un cunoscut cercetator din domeniul neuropsihologiei, punea la punct o serie de experimente menite sa demonstreze, precum a recunoscut singur mai tarziu, contrariul teoriei lui MacLuhan.
El urmarea sa arate ca activitatea neurologica inregistrata in timpul unei comunicari, pe parcursul cititului sau al vizionarii TV, nu depinde de mediul prin care se realizeaza comunicarea, ci de natura mesajului. Krugman analizeaza miscarile oculare si electroencefalogramele realizate pe un grup de tineri, comparand activitatea neurologica a subiectilor din timpul lecturii cu aceea care se inregistreaza pe parcursul vizionarii TV.
„O persoana citea o carte cand a fost deschis televizorul. De indata ce a devenit atenta la ecran, frecventa undelor cerebrale s-a modificat considerabil. in mai putin de doua minute subiectul se afla predominant in stare alfa - relaxat, pasiv, neconcentrat. Reactia cerebrala a subiectilor la trei tipuri de continut al programului TV a fost esentialmente identica, desi i-au marturisit lui Krugman ca unul le place, altul le displace, iar al treilea ii plictiseste. Ca rezultat al unei serii de asemenea experimente, Krugman ajunge la o concluzie contrara asteptarilor sale: aceasta stare predominant alfa este caracteristica modului in care omul reactioneaza la televiziune, la orice program de televiziune. (…) Se pare ca raspunsul la televiziune este foarte diferit de raspunsul la materiale tiparite (…) raspunsul electric al creierului este in mod evident dependent de mediu, si nu de continut”.
Cativa ani mai tarziu, la Universitatea de Stat din Canberra, Australia, se desfasura un important proiect de cercetare condus de sotii Emery. La fel ca si Krugman, acestia ajung la concluzia ca, „indiferent de emisiunea vizionata la televizor, undele cerebrale au un raspuns caracteristic. Raspunsul tine de mediu mai degraba decat de continutul transmis. Odata ce televizorul este pornit, undele creierului incetinesc pana cand undele alfa si delta devin preponderente. Cu cat televizorul sta mai mult timp aprins, cu atat sunt mai lente undele cerebrale.”
Doctorul Erich Peper, cercetator in domeniul undelor cerebrale, profesor la Universitatea din San Francisco, impreuna cu un alt cunoscut cercetator din domeniul neuropsihologiei, dr. Thomas Mulholand, au realizat un experiment similar cu cel al lui H. Krugman.
„S-a cerut unui grup de zece copii sa priveasca emisiunea lor favorita. Presupunerea noastra a fost ca din moment ce aceste emisiuni erau cele preferate, copiii ar trebui sa se implice mai mult si ar trebui sa inregistram oscilatii intre undele alfa cu frecventa joasa si undele beta cu o frecventa inalta. Presupunerea a fost ca undele alfa vor aparea si vor disparea. Dar acest lucru nu s-a intamplat. Aproape tot timpul copiii au fost in starea alfa. Asta inseamna ca, in timp ce se uitau la televizor, nu reactionau, nu se orientau, nu se concentrau, erau visatori.”
Deoarece in mai multe randuri, pe parcursul acestei lucrari, se vor face referiri la tipurile de activitate electrica corticala (patru la numar) ce caracterizeaza starile mentale sau activitatea creierului, trebuie facuta urmatoarea precizare:
- Undele b (beta) care au frecventa cea mai mare - intre 14 si 30 Hz - apar in creier pe parcursul proceselor de gandire, de analiza si de decizie, in majoritatea starilor de veghe, atunci cand mintea este concentrata asupra unei sarcini, a unei activitati oarecare;
- Undele a (alfa) cu o frecventa cuprinsa intre 7,6 si 13,9 Hz domina activitatea corticala in momentul in care persoana se afla intr-o stare de relaxare;
- Undele 0 (teta) - intre 5,6 si 7,6 Hz - sunt cele care definesc starea de somn usor si anumite stari meditative;
- Undele 5 (delta), cele mai lente, intre 4 si 5,6 Hz apar in creier pe perioada somnului profund.
Pe parcursul vizionarii TV, masuratorile au indicat o deplasare a varfului spectrului de activitate electrica corticala dinspre undele beta, cu frecventa inalta, catre cele mai lente - undele alfa si teta, cu o puternica predominanta a spectrului undelor alfa.
„Modelele de emisie alfa, inregistrate in zona occipitala, apreciaza dr. Peper, dispar in momentul in care o persoana da comenzi vizuale (concentrare, acomodare), cand are loc un proces de cautare de informatie. Orice orientare inspre lumea exterioara creste frecventa undelor cerebrale si blocheaza emisia undelor alfa. Undele alfa apar in momentul in care nu te orientezi spre ceva anume. Poti sa stai pe spate si sa ai niste imagini in minte, dar esti intr-o stare cu totul pasiva si nu esti constient de lumea din afara imaginilor tale. Cuvantul potrivit pentru starea alfa este “in afara spatiului”, fara orientare. Cand o persoana se concentreaza vizual sau se orienteaza catre ceva, indiferent ce, si observa ceva in afara sa, imediat are loc o crestere a frecventei undelor cerebrale (unde beta), iar undele alfa dispar. Asadar, in loc sa antreneze atentia activa, televiziunea pare sa o suspende.”
Toate studiile constata aparitia unei anomalii neurologice in timpul privitului la televizor, si anume o inhibare a activitatii emisferei stangi a creierului, care-si reduce extrem de mult activitatea.
„Cercetarile lui Herbert Krugman au dovedit ca vizionarea TV amorteste emisfera stanga si lasa emisfera dreapta sa indeplineasca toate activitatile cognitive. Acest fapt poate avea consecinte din cele mai importante pentru dezvoltarea si sanatatea creierului. De exemplu, emisfera stanga este regiunea critica pentru organizarea, analiza si judecata datelor primite. Partea dreapta a creierului trateaza datele primite in mod necritic: nu descompune si nu decodeaza informatia in partile ei componente. Emisfera dreapta proceseaza informatia in intregul ei, determinand raspunsuri mai degraba emotionale decat rationale, logice.”
Nu putem trata rational continutul prezentat la televiziune deoarece emisfera stanga a creierului nostru nu este operationala. Prin urmare, nu este surprinzator faptul ca oamenii rareori inteleg ce vad la televizor, dupa cum a aratat si un studiu condus de cercetatorul Jacoby. El a descoperit ca, „din 2700 de oameni testati, 90% au inteles gresit ce au privit la televizor cu cateva minute inainte”.
Acelasi lucru este constatat si in cercetarile efectuate de sotii Emery. Acestia arata ca, la adultii carora li s-a facut electroencefalograma pe parcursul vizionarii TV, emisfera stanga este foarte putin activa. Ei apreciaza ca „vizionarea TV se situeaza la nivelul constient al somnambulismului. Emisfera dreapta inregistreaza imaginile de la televizor, dar, din moment ce legaturile incrucisate dintre emisfere au fost partial intrerupte, aceste imagini cu greu pot fi constientizate. De aici dificultatea celor mai multi oameni de a-si aminti multe dintre lucrurile pe care le-au vizionat anterior.”
Transferul activitatii creierului de pe emisfera stanga pe emisfera dreapta, concomitent cu intreruperea partiala a puntii dintre cele doua emisfere, fenomen ce se manifesta pe parcursul vizionarii TV, conduce la o anomalie neurologica in contextul in care creierul, aflat intr-o stare mentala pasiva (inhibitie a activitatii emisferei stangi), este pus in situatia de a absorbi o cantitate uriasa de informatii.
Mintea omului in fata televizorului nu mai este un subiect deplin constient al procesului de cunoastere, pe care sa-l poata controla dupa capacitatea ei de intelegere, de rationare si organizare a materialului parcurs.
|